Home » Acasă » Mobilitate transnaţională de învăţare „Information and media literacy” la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni

După prima mobilitate care a avut loc în februarie 2016, în Portugalia, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Fălticeni, va avea loc în perioada 3-9 octombrie 2016 cea de-a doua mobilitate transnaţională de învăţare din cadrul proiectului de Parteneriat Strategic Contemporary Literacy in Contemporary Kids — C.L.I.C.K – 2015-1-EE01-KA219-013456_3, din cadrul Programului Erasmus+, componenta KA2. Acest proiect reprezintă un parteneriat strategic între şase şcoli secundare şi profesionale din Uniunea Europeană, care are intenţia de a schimba modul în care vor învăţa elevii, dar şi modul în care vor preda profesorii. Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de elevi din învăţământul liceal şi profesional, cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, din Danemarca, Estonia, Portugalia, România, Spania şi Turcia şi 24 cadre didactice din Danemarca, Estonia, Portugalia, România, Spania şi Turcia.
Obiectivele proiectului sunt:
1. Dezvoltarea abilităţilor digitale, tehnologice, ale tehnologiei informaţiilor, mass-media, precum şi alfabetizării politice şi interculturale pentru 108 elevi din învăţământul liceal şi profesional, cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, din Danemarca, Estonia, Portugalia, România, Spania şi Turcia, prin metode inovatoare, centrate pe elev, pe toată durata proiectului.
2. Dezvoltarea abilităţilor de predare inovative printr-o colaborare şi cooperare transnaţională intensivă în cadrul proiectului pentru 24 cadre didactice din Danemarca, Estonia, Portugalia, România, Spania şi Turcia.
Următoarea mobilitate de învăţare va avea loc în aprilie, în Danemarca. Fiecare întâlnire are ca scop cunoaşterea şi rezolvarea problemelor din lumea reală, dezvoltarea competenţelor de autocontrol şi comunicare de specialitate prin intermediul tehnologie avansate. Prin interacţiune interculturală intensivă, ne aşteptăm ca elevii noştri să dezvolte abilităţile de comunicare interculturală, precum şi să înveţe cum să gestioneze conflictele, să devină mult mai flexibili şi adaptabili, automotivaţi si responsabili.
logoclick2

Leave a Reply