Home » Acasă » Festivalul PRIMĂVARA POEŢILOR, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni

La Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni se desfăşoară în această săptămână (17-21 martie) manifestări culturale în cadrul programului Zilele Francofoniei, cu participarea elevilor, profesorilor şi a unor invitaţi speciali.  Manifestările sunt organizate de Catedra de limba franceză şi Centrul de Documentare şi Informare (CDI).

Marţi, 18 martie, sub egida Festivalului Internaţional Francofon «Primăvara Poeţilor» (Le Printemps des Poètes – Centre National de Ressources pour la poésie), în CDI, au avut loc recitaluri de poezie şi muzică francofonă, ateliere de pictură şi quilling, proiecţii video, scenete de teatru şi lecturi publice din afara spaţiului francofon.

Prin aceste acţiuni, elevii au adoptat cu entuziasm  tehnici de învăţare, documentare şi comunicare prin muzică, jocuri de culoare şi literatură. Cu acorduri de chitară, au încântat audienţa şi elevi de la Colegiul de Artă «Ciprian Porumbescu» Suceava. Surpriza evenimentului a fost expoziţia de pictură a foarte tânărului artist, David Mihaiu, elev în clasa a V-a la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”. Este o onoare pentru şcoala noastră să găzduiască pentru a patra oară consecutiv, Festivalul aflat la a XVI-a ediţie în Franţa şi la a IX-a ediţie la Suceava şi în Bucovina. Programul este iniţiat şi coordonat de scriitoarea Angela Furtună, ne-a informat prof. Daniela Grigore.

 În cadrul acestui program  se celebrează anual Ziua Francofoniei (20 martie) şi Ziua Poeziei (21 martie).

Pentru acest an, iniţiatorii francezi au decis ca Festivalul Francofon se se deruleaze sub tematica Au cœur des Arts (În inima artelor). Sunt încurajate astfel poezia, pictura, artele vizuale moderne şi deopotrivă muzica, dialogul creativ, spiritul poeziei şi vieţii actuale, nevoia de muzicalitate şi culoare a sufletului omului contemporan, năzuinţele tinerelor generaţii.

“Ediţia din acest an a Festivalului şi-a propus să-l celebreze pe scriitorul  Max Jacob la a 70-a aniversare a dispariţiei sale pe câmpul de luptă de la Drancy şi a cărui creaţie artistică cuprinde,  pe lângă poezie,  muzica, pictura şi grafică. Prezenţi la eveniment au fost scriitoarea Angela Furtună, artistul plastic Constantin Ungureanu-Box, scriitorul şi publicistul Constantin Severin, părinţi ai elevilor şcolii noastre”, a precizat prof. Daniela Grigore.

Alex Săvescu

Sursa: Cronica de Fălticeni

1964951_228502727339044_213241850_n

The most available way something it was and is necessary to get purchase online. The same history and with levitra online can be told that it not an exception to the rules. Rules it only restriction for actions and restrictions shouldn’t be. Because with them becomes it much more difficult to live.

Leave a Reply