Home » Acasă » Programe europene » Erasmus+ » Prima întâlnire transnaţională din cadrul Proiectului de Parteneriat Strategic Contemporary Literacy in Contemporary Kids a avut loc în Estonia

Stimaţi colegi,
În perioada 9-11 noiembrie 2015, în Tartu – Estonia, s-a desfăşurat prima întâlnire transnaţională din cadrul Proiectului de Parteneriat Strategic Contemporary Literacy in Contemporary Kids — C.L.I.C.K – 2015-1-EE01-KA219-013456_3, din cadrul Programului Erasmus+, componenta KA2. În cadrul acestui proiect suntem şase ţări partenere: Estonia -Tartu Tamme Gümnaasium (coordonatorul proiectului),Danemarca – 10iCampus, România – Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”, Portugalia – Centro de Formação Profissional das Indústrias da Madeira e Mobiliário (CFPIMM), Spania – Colegio Rivas Luna, Turcia – Tevfik Seno Arda Anadolu Lisesi, care vor colabora în scopul dezvoltării a şase competenţe de învăţare ale secolului 21 (digitale, tehnologice, informaţii, media, politic, comunicare interculturală), pentru 108 elevi şi dezvoltarea abilităţilor de predare inovatoare pentru 24 de cadre didactice din instituţiile partenere.
Agenda întâlnirii a fost:
1. Sesiunea de prezentare a partenerilor, a sistemului de educaţie din Estonia şi a modului cum funcţionează, în particular, Tartu Tamme Gümnaasium;
2. Discutarea acordului de parteneriat (• planul de buget,• planul de management al timpului, • planul de management al calităţii, • planul de management al riscurilor, • planul de diseminare + sustenabilitate);
3. Stabilirea planului primei mobilităţi de formare ce va avea loc în Portugalia, în februarie 2016;
4. Strategii de implementare şi de diseminare (• Logo, • Slogan, • Pagina web a proiectului, • Proiectul e-book, • Mass-media, • Reţele de socializare);
5. Vizită de studiu la Centrul de Inovare şcolară la Universitatea din Tartu;
6. Vizită de studiu la Centrul de Ştiinţă AHHAA
La această activitate, din parte şcolii noastre, a participat doamna profesor Raluca-Oana Horvat, în calitate de membru al echipei de implementare a proiectului.
Fiecare activitate a proiectului are ca scop de a promova construirea cunoaşterii şi rezolvarea problemelor din lumea reală, simultan cu dezvoltarea competenţelor de autocontrol şi comunicare de specialitate prin intermediul tehnologie avansate. Prin interacţiune interculturală intensivă, ne aşteptăm ca elevii noştri să dezvolte competenţe de comunicare interculturală, precum şi să înveţe cum să gestioneze conflictele. Nu mai puţin important, ne aşteptăm ca ei să devină mult mai flexibili şi adaptabili, motivaţi si responsabili – toate aceste calităţi fiind foarte apreciate pe piaţa modernă a muncii.

Coordonator proiect,
prof. dr. Mihaela Jarcău

Leave a Reply